Decizia drastică luată de Allegri, după despărțirea de Juventus. Echipele mari ale Europei își pot lua gândul de la el

Decizia drastică luată de Allegri, după despărțirea de Juventus. Echipele mari ale Europei își pot lua gândul de la el
  • Publicat:
  • Actualizat:

Massimiliano Allegri (51 de ani) a antrenat 5 ani fără pauză, iar acum a decis că este momentul să se oprească pentru un sezon. Presa din Italia a aflat că antrenorul nu va da curs vreunei oferte, indiferent de numele formațiilor interesate și a proiectului care i se pune în față. Experiența de la Juventus l-a marcat, iar presiunea și-a pus și ea amprenta.

Informația a ajuns la jurnaliști după ce s-a aflat că AC Milan a încercat să negocieze cu el. Ivan Gazidis, CEO-ul milanezilor, a luat legătura cu Allegri, dar acesta și-a prezentat poziția, de a sta pe bară pentru întreg sezonul 2019/2020. Pe lângă fosta formație a lui Contra, Tottenham, PSG și Bayern Munchen erau și ele interesate de semnătura lui Allegri.

Italianul a fost demis de la Juventus la jumătatea lunii mai. A fost anunțat că nu va mai fi antrenorul echipei începând cu sezonul următor, în ciuda faptului că înțelegerea sa expira în 2020. Eliminarea prematură din Liga Campionilor pare că i-a determinat pe șefi să ia decizia și să demareze căutările pentru un nou antrenor, care să preia banca tehnică din sezonul următor. Torinezii au fost eliminați în sferturile de finală ale Champions League, după 2-3, la general, contra lui Ajax Amsterdam. Totuși, echipa lui Allegri a câștigat titlul în Serie A cu câteva etape înainte de finalul sezonului, având un avans uriaș față de ocupanta locului secund, Napoli.

Massimiliano Allegri a sosit la Juventus în 2014, când l-a înlocuit pe Antonio Conte. Tehnicianul și-a trecut în cont cinci titluri de campion, patru Cupe ale Italiei și două Supercupe .

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă sărută de față cu avocații' 😲
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă sărută de față cu avocații'…
S-a scris istorie la Munchen! Performanța reușită de România, după victoria necruțătoare cu Ucraina
S-a scris istorie la Munchen! Performanța reușită de România, după victoria necruțătoare cu Ucraina
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de 35 de ani care a…
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Intră banii direct în cont pentru proprietarii de teren. Trebuie depusă cerere, chiar de azi, 17 iunie
Intră banii direct în cont pentru proprietarii de teren. Trebuie depusă cerere, chiar de azi, 17 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și îndesat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și…
×